Ieri mi-am amintit de el. A fost onomastică numelui, Sf. Petru și Pavel. Andrei era la mine, locuiesc la oraș iar el începuse prima clasă de liceu la un liceu economic. Era considerat unul dintre cele mai bune din oraș, intrase la clasa de contabilitate, clasă bună, la terminare primea un atestat ìn contabilitate primară, de folos pentru a se angaja la o firmă, la un supermarket…

De la început m-am implicat în educarea lui, în poziția lui ìn clasa, eram în comitetul de părinți, îl apropiase de profa de română, de diriginta clasei. Făceam asta fiindcă îmi era drag, lucrasem mulți ani ìn învățământ, știam ce să fac, îmi plăcea, știam ce să fac.

Totul s-a terminat în vara dinainte de clasa a doisprezece. Tatăl lui, fratele meu era foarte bolnav decâțiva ani. Știu că el suferea pentru el dar asta nu îl Oprea să se victimizeze, să-și găsească motive, scuze pentru eșecurile sale școlare. Era corigent la matematică pe vară. Desigur din vina profesoarei “avea ceva cu el” scuza universală a elevilor leneși, impertinenți, aroganți care nu acceptă eșecul atunci când nu muncesc. Vă spune un om care a muncit mulți, mulți ani cu elevii.

Create your website with WordPress.com
Get started